Cunoscut în Banat sub denumirea de “Fășanc” (uneori “Fărșang”), acestui obicei i se atribuie originea în vremuri foarte îndepărtate. Există păreri cum că ar avea la bază sărbătorile romane “Stultorum festa” şi “Fornacalia”. Termenul de “Fășanc” îşi are originea în limba germană (Fast Nacht sau Fasching), în timp ce termenul de “Fărșang” provine din limba maghiară (Farsang), ambele denumiri având aceeaşi semnificaţie.

Obiceiul marchează intrarea în Postul Paştelui, el desfăşurându-se în mod tradiţional în zilele de luni şi marţi. Recent, datorită depopulării satelor, dar şi pentru a atrage un număr mai mare de participanţi, zilele de desfăşurare ale evenimentului au fost mutate vinerea şi sâmbăta, sau sâmbăta şi duminica. În cele mai multe cazuri, obiceiul ţine două zile. Scopul principal este distractia, provocarea râsului prin parodierea diverselor evenimente (politice, mondene etc.), prin gesturi sau cuvinte. De-a lungul timpului, cele două zile alocate obiceiului au fost împărţite astfel: prima zi este dedicată nunţii, urmând ca ziua a doua să fie consacrată înmormântării, ambele fiind evenimente de referinţă în viata unui om.

La Goruia (județul Caraş-Severin), cu câteva zile înainte de eveniment, participanţii adună costumele şi stabilesc rolurile de mire, mireasă, naşi, etc. Totodată, sunt căutaţi şi muzicanţii care vor însoţi alaiul prin sat. În ziua nunţii, participanţii se strâng într-o casă sau chiar la Căminul Cultural unde fiecare îşi îmbracă masca aleasă. Măştile sunt confectionaţe din pânză, haine uzate, uneori fiind folosite şi măşti de tipul celor de la petrecerile de Halloween. Grupul străbate satul de la un capăt la altul, primind ouă, răchie şi bani, toate aceste bunuri fiind contabilizate pe un caiet de către un însoțitor, nemascat, al alaiului.

Ce-a de-a doua zi a Fășancului, dedicată înmormântării, debutează cu tăierea unei oi, urmând să se pregătească o cantitate mare de ciorbă ce va fi servită participanţilor la sfârşitul zilei. În unele localităţi, rolul mortului este jucat de unul dintre participanţi, în altele este folosit un manechin. Aşezat într-o ladă din lemn, “mortul” este plimbat de către alai prin tot satul. “Preotul” care oficiază înmormântarea ţine o slujbă cu caractecter satiric, uneori dându-i o notă pornografică. Odată ajunşi la ultima casă din sat, participanţii îşi dau jos măştile, iar “mortul” este dezbrăcat, hainele lui fiind arse.

La finalul zilei, atât mascaţii cât şi spectatorii care au asistat la eveniment sunt invitaţi la ciorba de oaie, mâncarea fiind servită pe nişte mese întinse chiar pe uliţa satului.